”I
l felicit pe tânărul autor pentru prezentarea atât de atrăgătoare a întregii aventuri a Escadrilei Albe" (Neagu Djuvara)

„Volumele „Escadrila albă. O istorie subiectivă” (2008), „Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare” (2010) şi „Aviatori de altădată” (2012) reprezintă reuşitele lui Daniel Focşa în confruntarea cu memoria scurtă a celor mulţi şi manipulabili şi indiferenţa deliberată a decidenţilor de orice fel”. (Adrian Majuru)

Focşa a reuşit să reconstituie în detalii semnificative şi cu tuşe sigure cariera lui Vizanty" (Mircea Platon)

"Cartea Aviatori de altădată de Daniel Focşa este mai mult decât un document istoric şi o sumă de portrete ale unor eroi ai aerului. Este un îndemn indirect la acţiune împotriva fantoşelor prezentului care subjugă România" (Ovidiu Hurduzeu)

“La sfârşitul lecturii volumului Escadrila Albă. O istorie subiectivă de Daniel Focşa nu pot decât să subscriu, fără rezerve, la concluzia lui Neagu Djuvara: Citiţi această carte” (Tudorel Urian)

"După ce am citit primele două volume ale lui Daniel Focşa şi acum, în manuscris, şi pe al treilea, cred că orice lector iubitor al istoriei şi al literaturii îi poate acorda credit" (Horia Gârbea)

"
Despre aviatoarele românce (...) s-a scris mult, subiectul a fost însă adus din nou în actualitate recent de istoricul Daniel Focșa, care a publicat cartea Escadrila Albă, o istorie subiectivă (București, Editura Vremea, 2008; ediția a doua, Iași, Editura Institutul European, 2013). Marea șansă a istoricului a fost de a le mai prinde în viață pe câteva dintre aviatoare." (Daniela Şontică)

Istoricul Daniel Focşa. Date bio-bibliografice





Daniel Focşa, născut la 26 martie 1976, în municipiul Constanţa, este un istoric român independent. Din 1996 este stabilit definitiv în Bucureşti. Religia: creştin-ortodox.  

Studii:
- Absolvent al Liceului teoretic "Traian" din Constanţa, profilul: uman, filologie-limbi moderne. Bacalaureat în sesiunea iunie 1994.
- Licenţiat în Istorie, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, sesiunea iunie 1999, specializarea: istorie contemporană universală. Teză de licenţă cu titlul Regatul Greciei în primul război mondial. Perioada neutralităţii (1914 - 1917); conducător ştiinţific: conf.univ.dr. Gheorghe Zbuchea.
- Master în Istorie contemporană, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, sesiunea ianuarie-februarie 2001, specializarea: "Istoria României în secolul XX". Teză de master (disertaţie) cu titlul Căderea regelui Carol al II-ea şi mentalul colectiv românesc; conducător ştiinţific: prof.univ.dr. Ioan Scurtu. 
- Licenţiat în Filosofie, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, sesiunea februarie 2019, specializarea: filosofia culturii (absolvent promoţia iunie 2002). Teză de licenţă cu titlul Elemente de arhetipologie în opera lui Gaston Bachelard, coordonator ştiinţific: conf.univ.dr. Sebastian Grama. 
Altele:
- DALF (Diplôme approfondi de langue française), Sèvres, 2001.
- Diplôme de français professionnel - Affaires B2, "avec mention", Chambre de Commerce et d'Industrie Paris - Ile-de-France, 2017.   

A lucrat ca redactor de carte în mai multe edituri bucureştene.  

Direcţii principale de cercetare istoriografică: secolul XX românesc, istorie militară (cu precădere al doilea război mondial, aeronautică şi artilerie), istorie politică (perioada interbelică, dictatura comunistă). 


Volume publicate: 
1) Escadrila Albă. O istorie subiectivă, prefaţă de Neagu Djuvara, Bucureşti, Editura Vremea, 2008; ediţia a doua, revăzută şi adăugită, prefaţă de Neagu Djuvara, Iaşi, Institutul European, 2013. 
2) Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare, prefaţă de Neagu Djuvara, Iaşi, Institutul European, 2010;
3) Aviatori de altădată, prefaţă de Horia Gârbea, Iaşi, Institutul European, 2012.
4) Ioan Di Cesare. Un aviator de elită în arhivele Securităţii, Iaşi, Institutul European, 2016.

Detalii despre toate volumele si recenziile avute, pe pagina principala a acestui blog, aici:

A publicat de asemenea peste 100 de articole de specialitate, recenzii şi interviuri, timp de 15 ani intre  2004 si 2019, colaborând ca istoric free-lancer la următoarele 16 publicaţii: "Almanah Flacăra" (Bucureşti), "Argeş" (Piteşti), "Buletinul Bibliotecii Romane din Freiburg", "Istorie şi civilizaţie" (Bucureşti), "Memoria - revista gândirii arestate" (Bucureşti), "ModelIst" (Braşov), "Mowia Wieki" (Polonia) "Observatorul militar" (Bucureşti), "Oglinda literară" (Focşani), "Permanenţe" (Bucureşti), "Revista de istorie militară", "România văzută de sus" (Bucureşti), "Romanian Journal of History and International Studies" (Bucureşti), "Rost" (Bucureşti), "Terra Magazin" (Bucureşti), "Ziarul Financiar" ("Ziarul de Duminică") (Bucureşti). Dintre acestea, 50 de texte trateaza subiecte de istoria aviatiei.
O lista completă a acestora, aici:
A susţinut comunicări ştiinţifice, publicate ulterior in volume colective. Lista acestora, aici: 

A semnat traduceri literare din limba franceză. Lista volumelor traduse, aici:

Referinţe critice:
Neagu Djuvara, Adrian Majuru, Mircea Platon, Cristian Sandache, Alesandru Duţu, Ovidiu Hurduzeu, Horia Gârbea, Tudorel Urian, Mihai Neagu (Freiburg), Daniela Şontică, Hubert Kuberski (Polonia), Cornel Marandiuc.


Cronici la cărţile sale au apărut în următoarele publicaţii (lista nu este exhaustivă): "România literară", "Observator cultural", "Convorbiri literare", "Ziarul de duminică", "Luceafărul de dimineaţă", "Ararat", "Săptâmâna financiară", "Cotidianul", "Rost", "Conexiuni" (New York), "Mowia Wieki" (Polonia), "Observatorul militar", "Buletinul Bibliotecii Romane din Freiburg. Studii si documente romanesti" (Freiburg), "Orizont aviatic" (Arad).